Skip to content

Curajul din privire

12/02/2012

În strălucirea zăpezii

Văd frumusețea inimii Tale.

Alerg mereu spre răsărit,

Alerg pe a credinței cale.

.

În Tine am găsit iubire și iertare.

Ai luat întunericul din jurul meu

Și m-ai făcut oglinda luminii Tale,

Mi-ai înconjurat fiinţa în binecuvântare.

.

Alerg spre Tine, alerg spre casă.

Inima mea să fie casa Ta,

O inimă curată aproape de inima Ta.

În Tine, în protecția îmbrățișării Tale

E casa mea.

.

Minciuni sunt condamnarea şi respingerea,

Vlăstarul amărăciunii nu va mai încolți in inima mea.

Eu sunt copilul Tău şi am în cer un Tată,

Pășeșc înainte în dragostea Ta.

.

Obișnuiam să țin mereu privirea tot plecată.

M-ai întrebat într-o zi cu blândețe: de ce?

Atunci mi-ai ridicat bărbia întâia dată.

Surprinsă, am citit în ochii Tăi iubirea,

Iubirea Ta statornică, atat de sinceră si de curată.

.

De-atunci am îndrăznit s-alerg-nainte

Prin credință,

Am învățat curajul să-i privesc în ochi

Prin ochii Tăi.

Iar azi îi iert şi îi iubesc cu-ntreaga fiinţă,

Cum ne-ai iertat şi ne-ai iubit întâi.

Anunțuri

În palma Ta

04/01/2012

***

În palma Ta

Cresc pomi și flori,

Câmpii alintă zarea,

Visează zboruri de cocori

Și liberă adoarme marea

În palma Ta, cu păru-n vânt

Alerg ca un copil uitând

C-am fost nimic și-am fost flămând

Când Tu mi-ai tălmăcit iertarea.

Samuil Mitra – Cuvinte la schimb, vol. II

Legea iertării

03/01/2012

„şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”   Matei 6:12

„Atunci Petru s-a apropiat de El, şi I-a zis: „Doamne de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”
Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.Matei 18:21, 22

„Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.
Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre. Marcu 11:25, 26

Și acestea sunt doar trei dintre pasajele în care Domnul Isus vorbește despre iertare. Iertarea nu este un moft, e o poruncă, nu este doar un dar pe care i-l oferi cuiva, ci este darul pe care ți-l dăruiești întâi ție :).

Neiertarea din inimă transformă chiar și cele mai frumoase zile în zile mohorâte, înconjurând cu tristețe chiar și cele mai dulci bucurii. Nu merită.

Studiază Cuvântul. De câte ori spune Domnul Isus să ierți? Să fie întipărit în inima ta: dacă nu ierți, nu ți se poate ierta. Dacă nu ierți, și apune soarele, și mânia ta este acolo, rugăciunea nu-ți este ascultată. De aceea, trebuie să devii un om al iertării ca totul să înflorească în jurul tău, să ai biruințe. Hotărăște că tu vrei să fii un om iertător, Dumnezeu să aducă această iertare în ființa ta, iar ofensa să plece din jurul tău și rănile să îți fie vindecate.

Uneori, cel mai greu este să ne iertăm pe noi. Ce dragoste necondiționată ți-a acordat Dumnezeu acceptându-te ca și copil al Lui?

„El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.” Coloseni 1: 13, 14

Dacă Dumnezeu te-a iertat, învață să te ierți pe tine, ca să poți acorda apoi iertarea altora. Iertând, îi vei vedea pe cei din jurul tău perfecți prin ochii lui Dumnezeu.

Bucuraţi-vă!

18/12/2011

Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăş zic: Bucuraţi-vă!

Blîndeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape.

Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.

Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.

Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.

Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine, şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.

Filipeni 4: 4-9

În mijlocul luptelor, atunci când rătăceşti printre gânduri fără sfârşit şi alergi printre probleme fără soluţii, aminteşte-ţi de ochii Celui în care se oglindeşte veşnic marea păcii şi ridică-ţi pentru o clipă privirea. Hai să-nvăţăm bucuria! 🙂

Tabloul

23/03/2010

Povestea de mai jos a fost publicata cu ocazia concursului de aici.

*

*

Era o zi de toamna, scaldata in lumina auriu-ruginie, dar ploaia putea oricand sa se porneasca prin tinuturile acelea, asa ca domnul Moskovich, prevazator cum era, isi lua umbrela si porni spre centrul orasului. Dincolo de forfota din exterior, mintea lui era ca un labirint intortocheat, plin ochi de ganduri si sentimente stranii, dominate de regrete si dureri.
De ce acum? N-ar trebui sa fie fericit? Fiul sau mai mare, Piotr, intrase la facultate la Paris si plecase de-o luna acolo. Sotia lui facuse un tratament indelungat, care daduse rezultate, iar acum era iarasi vesela, pe picioarele ei, dereticand si trebaluind prin casa toata ziulica. Fata mai mica, Sonia, mergea la scoala si primea numai laude pentru ea. Afacerea ii mergea bine, insa ceva nu-i dadea pace. De unde acest gol? De unde revolta si semnele de intrebare? Isi amintea cuvintele bunicii, care ii rasunau ca un ecou peste vremi si soroace: „Ce i-ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?”
Se mai gandea el la sufletul lui? De ce chiar acum?! Oare nu reusise sa scape de amintirea bunicii si de credinta ei inutila? Oare nu-l parasise ea chiar atunci cand avea cel mai tare nevoie de ea? De ce rugaciunile lui ca bunica sa se faca bine n-au fost ascultate, daca acest Dumnezeu al ei chiar exista?
Intra intr-un restaurant, ca sa scape de labirintul framantarilor interioare. Abia deschise usa, cautand cu privirea o masa libera, tinea umbrela in mana, cand inima ii ingheta la vederea scenei de la o masa din apropiere: o bunica se ruga pentru mancare impreuna cu nepotul ei. Cum se putea una ca asta? Autoritatile interzisesera pana si mersul la biserica. Era complet lipsit de intelepciune sa te rogi in public! Puteau sa o aresteze in orice clipa pe zeloasa batranica. Insa acea imagine izbitoare ii aduse si mai vie in memorie amintirea bunicii lui. Domnul Moskovich vazu pe fetele oamenilor toata gama de sentimente, de la dispret pana la uimire. Ar fi vrut sa alerge printre mese, peste lucrurile celorlalti, pana la ea, sa o stranga in brate, sa planga si sa-i spuna ca si el a avut o bunica credincioasa. Dar, evident, nu se cuvenea pentru un om cu statutul lui. Atunci auzi si vocea copilului, care, desi era mai subtire, acoperi toata larma din restaurant: „Doamne, Iti multumesc pentru bunica mea si Iti multumesc ca toti oamenii care se afla aici vor fi impreuna cu noi in cer! Amin.”

Copilăria

18/11/2009

Atât de aproape, şi totuşi atât de departe.

De-ar fi pornit spre acel loc cu gândul, i s-ar fi părut cea mai lungă călătorie, cea imposibilă.  Dar a trebuit să pornească. Şi de îndată s-a simţit tot mai aproape de vechea realitate. Frică.

Cu fiecare pas mai departe, cu-atât mai multe emoţii. Inima-i bătea gata-gata să zboare din piept.  Când a ajuns pe Stradă, în întunericul nopţii, de afară şi din inimă, au început să stralucească amintirile ca nişte licurici, armate venite de nicăieri. Pregatite de război? Nu ştia, dar îi plăcea lumina. Intra în jocul lor.

Se zbăteau în ea o mulţime de sentimente.

Trecând mai departe de fiecare casă, jocul devenea tot mai frumos. Fără să realizeze, ajunse la casa cu numărul X de pe Stradă. Dar ea privea vizavi.

În faţa ei era dealul.

Nu exista un loc mai frumos de unde să priveşti lumea. În lumina lunii, a ajuns sus. Ah… îi era dor să vadă luna de acolo. Între cer şi pământ, s-a ascuns în umbra unei Prezenţe. Acolo era în siguranţă, liberă să fie ea. În sfârşit!

Amintirile fugeau prin faţa ochilor ca o viaţă înghesuită într-un scurt metraj.

Privind poteca pe care tocmai a urcat, vedea în ea o cale bătătorită de ani, puntea dintre trecut şi prezent. Atunci privea fiecare experienţă ca pe o piesă a unui joc, unul  foarte complicat. Acum însă, înţelegea că era timpul ca piesele să fie aşezate fiecare la locul ei; şi-atunci, copila rătăci calea timpului şi a spaţiului.

Când a ajuns din nou în realitate, nu ştia cât a fost plecată, dar ştia un lucru: jocul era încheiat. Acum era altcineva. Trecuse frontiera. Copilul lasase in urma copilaria. Acum începea următorul joc.

(Între) Cer şi Pământ

24/09/2009

În ochii ei strălucea amintirea acelui apus de vară…

3 august 109jjjj

*

3 august 114